|
AMIEZÍ, amiezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca și a se odihni la amiază. – Din amiază. (Sursa: DLRM )
| amiază substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | amiază | amiaza | | plural | amiezi | amiezile | | genitiv-dativ | singular | amiezi | amiezii | | plural | amiezi | amiezilor | | vocativ | singular | amiază, amiazo | | plural | amiezilor | | amiezi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) amiezi | amiezire | amiezit | amiezind | singular | plural | | amiezește | amieziți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | amiezesc | (să) amiezesc | amiezeam | amiezii | amiezisem | | a II-a (tu) | amiezești | (să) amiezești | amiezeai | amieziși | amieziseși | | a III-a (el, ea) | amiezește | (să) amiezească | amiezea | amiezi | amiezise | | plural | I (noi) | amiezim | (să) amiezim | amiezeam | amiezirăm | amieziserăm, amiezisem* | | a II-a (voi) | amieziți | (să) amieziți | amiezeați | amiezirăți | amieziserăți, amieziseți* | | a III-a (ei, ele) | amiezesc | (să) amiezească | amiezeau | amieziră | amieziseră | * Formă nerecomandată |