|
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. (Sursa: DEX '98 )
ÎMPĂCIUÍRE s. acord, armonie, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) (Sursa: Sinonime )
ÎMPĂCIUÍRE s. v. împăcare. (Sursa: Sinonime )
împăciuíre s. f. (sil -ciu-i-), g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri (Sursa: Ortografic )
| împăciui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) împăciui | împăciuire | împăciuit | împăciuind | singular | plural | | împăciuiește | împăciuiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | împăciuiesc | (să) împăciuiesc | împăciuiam | împăciuii | împăciuisem | | a II-a (tu) | împăciuiești | (să) împăciuiești | împăciuiai | împăciuiși | împăciuiseși | | a III-a (el, ea) | împăciuiește | (să) împăciuiască | împăciuia | împăciui | împăciuise | | plural | I (noi) | împăciuim | (să) împăciuim | împăciuiam | împăciuirăm | împăciuiserăm, împăciuisem* | | a II-a (voi) | împăciuiți | (să) împăciuiți | împăciuiați | împăciuirăți | împăciuiserăți, împăciuiseți* | | a III-a (ei, ele) | împăciuiesc | (să) împăciuiască | împăciuiau | împăciuiră | împăciuiseră | * Formă nerecomandată | împăciuire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | împăciuire | împăciuirea | | plural | împăciuiri | împăciuirile | | genitiv-dativ | singular | împăciuiri | împăciuirii | | plural | împăciuiri | împăciuirilor | | vocativ | singular | împăciuire, împăciuireo | | plural | împăciuirilor | |