ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur. (Sursa: DEX '98 )

ÎMPREJÚR adv. În spațiul din preajma cuiva sau a ceva; în (sau pe) locurile din jur; în jur. A se uita ~. ◊ (De) jur ~ din (sau în) toate părțile; în jur. [Sil. îm-pre-] /în + pre + jur (Sursa: NODEX )

împrejúru- prep. (~ i) (Sursa: DOOM 2 )

ÎMPREJÚR adv. primprejur, (înv.) prejur. (Au ~ ape bogate în pește.) (Sursa: Sinonime )

ÎMPREJÚR s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate. (Sursa: Sinonime )

MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru. (Sursa: Sinonime )

împrejúr adv. – În jur, în locul înconjurător. De la jur, prin intermediul unei forme înv. prejur, compusă cu prep. pre. Adăugarea pref. în- este modernă; prejur este forma curentă în sec. XVI-XVII. După DAR, împrejur, a rezultat din încrucișarea lui în jur cu pre jur. Uzuri speciale: a lua împrejur, a dojeni; a tăia împrejur, a circumcide. Cf. Moser 427. Der. împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul dimprejur); prejur-gură, s. n. (înv., răscroială, tăietură), ca gr. περιστόμιον; împrejur-stare, s. f. (înv., circumstanță), ca lat. circumstantia; împrejura, vb. (a înconjura, a împrejmui; a încinge), der. normal, ca împreună › împreuna (după Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 791; Candrea-Dens., 926 și DAR, din lat. pop. pergyrāre); împrejurare, s. f. (circumstanță; înv., împrejur); desprejura, vb. (a descinde, a desprinde). (Sursa: DER )

împrejúr adv. (Sursa: Ortografic )

jur-împrejúr loc. adv. (Sursa: Ortografic )