|
ÎNCĂPĂȚÂNÁRE, încăpățânări, s. f. Faptul de a se încăpățâna; cerbicie. [Var.: (reg.) încăpățináre s. f.] – V. încăpățâna. (Sursa: DEX '98 )
ÎNCĂPĂȚÂNÁRE s. 1. îndărătnicie, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătângie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. v. tenacitate. (Sursa: Sinonime )
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânării; pl. încăpățânări (Sursa: Ortografic )
| încăpățâna verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) încăpățâna | încăpățânare | încăpățânat | încăpățânând | singular | plural | | încăpățânează | încăpățânați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | încăpățânez | (să) încăpățânez | încăpățânam | încăpățânai | încăpățânasem | | a II-a (tu) | încăpățânezi | (să) încăpățânezi | încăpățânai | încăpățânași | încăpățânaseși | | a III-a (el, ea) | încăpățânează | (să) încăpățâneze | încăpățâna | încăpățână | încăpățânase | | plural | I (noi) | încăpățânăm | (să) încăpățânăm | încăpățânam | încăpățânarăm | încăpățânaserăm, încăpățânasem* | | a II-a (voi) | încăpățânați | (să) încăpățânați | încăpățânați | încăpățânarăți | încăpățânaserăți, încăpățânaseți* | | a III-a (ei, ele) | încăpățânează | (să) încăpățâneze | încăpățânau | încăpățânară | încăpățânaseră | * Formă nerecomandată | încăpățânare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | încăpățânare | încăpățânarea | | plural | încăpățânări | încăpățânările | | genitiv-dativ | singular | încăpățânări | încăpățânării | | plural | încăpățânări | încăpățânărilor | | vocativ | singular | încăpățânare, încăpățânareo | | plural | încăpățânărilor | |