|
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. (Sursa: DEX '98 )
ÎNECÁRE s. 1. v. scufundare. 2. v. inundare. 3. v. as-fixie. (Sursa: Sinonime )
înecáre s. f., g.-d. art. înecării (Sursa: Ortografic )
| îneca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) îneca | înecare | înecat | înecând | singular | plural | | îneacă | înecați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înec | (să) înec | înecam | înecai | înecasem | | a II-a (tu) | îneci | (să) îneci | înecai | înecași | înecaseși | | a III-a (el, ea) | îneacă | (să) înece | îneca | înecă | înecase | | plural | I (noi) | înecăm | (să) înecăm | înecam | înecarăm | înecaserăm, înecasem* | | a II-a (voi) | înecați | (să) înecați | înecați | înecarăți | înecaserăți, înecaseți* | | a III-a (ei, ele) | îneacă | (să) înece | înecau | înecară | înecaseră | * Formă nerecomandată | înecare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înecare | înecarea | | plural | înecări | înecările | | genitiv-dativ | singular | înecări | înecării | | plural | înecări | înecărilor | | vocativ | singular | înecare, înecareo | | plural | înecărilor | |