|
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. (Sursa: DEX '98 )
ÎNNOÍRE s. 1. v. renovare. 2. v. modernizare. 3. prelungire. (~ autorizației.) 4. v. inovație. (Sursa: Sinonime )
ÎNNOÍRE s. v. regenerare. (Sursa: Sinonime )
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri (Sursa: Ortografic )
| înnoi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înnoi | înnoire | înnoit | înnoind | singular | plural | | înnoiește | înnoiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înnoiesc | (să) înnoiesc | înnoiam | înnoii | înnoisem | | a II-a (tu) | înnoiești | (să) înnoiești | înnoiai | înnoiși | înnoiseși | | a III-a (el, ea) | înnoiește | (să) înnoiască | înnoia | înnoi | înnoise | | plural | I (noi) | înnoim | (să) înnoim | înnoiam | înnoirăm | înnoiserăm, înnoisem* | | a II-a (voi) | înnoiți | (să) înnoiți | înnoiați | înnoirăți | înnoiserăți, înnoiseți* | | a III-a (ei, ele) | înnoiesc | (să) înnoiască | înnoiau | înnoiră | înnoiseră | * Formă nerecomandată | înnoire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înnoire | înnoirea | | plural | înnoiri | înnoirile | | genitiv-dativ | singular | înnoiri | înnoirii | | plural | înnoiri | înnoirilor | | vocativ | singular | înnoire, înnoireo | | plural | înnoirilor | |