|
ÎNOTÁT s. n. (Înv.) Înotare. – V. înota. (Sursa: DEX '98 )
ÎNOTÁT s. înot, înotare, (pop.) înotătură. (Sursa: Sinonime )
înotát s. n. (Sursa: Ortografic )
| înota verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) înota | înotare | înotat | înotând | singular | plural | | înoată | înotați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | înot | (să) înot | înotam | înotai | înotasem | | a II-a (tu) | înoți | (să) înoți | înotai | înotași | înotaseși | | a III-a (el, ea) | înoată | (să) înoate | înota | înotă | înotase | | plural | I (noi) | înotăm | (să) înotăm | înotam | înotarăm | înotaserăm, înotasem* | | a II-a (voi) | înotați | (să) înotați | înotați | înotarăți | înotaserăți, înotaseți* | | a III-a (ei, ele) | înoată | (să) înoate | înotau | înotară | înotaseră | * Formă nerecomandată înotat adjectiv
Surse flexiune: DLRM '58 | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | înotat | înotatul | înotată | înotata | | plural | înotați | înotații | înotate | înotatele | | genitiv-dativ | singular | înotat | înotatului | înotate | înotatei | | plural | înotați | înotaților | înotate | înotatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |