« Back
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. (Sursa: DEX '98 )
ÎNVOÍRE ~i f. 1) v. A ÎNVOI și A SE ÎNVOI. ◊ După ~ potrivit înțelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi (Sursa: NODEX )
ÎNVOÍRE s. 1. v. înțelegere. 2. v. încuviințare. 3. v. per-misie. (Sursa: Sinonime )
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
învoi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) învoi învoire învoit învoind singular plural
învoiește învoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) învoiesc (să) învoiesc învoiam învoii învoisem
a II-a (tu) învoiești (să) învoiești învoiai învoiși învoiseși
a III-a (el, ea) învoiește (să) învoiască învoia învoi învoise
plural I (noi) învoim (să) învoim învoiam învoirăm învoiserăm, învoisem*
a II-a (voi) învoiți (să) învoiți învoiați învoirăți învoiserăți, învoiseți*
a III-a (ei, ele) învoiesc (să) învoiască învoiau învoiră învoiseră
* Formă nerecomandată

învoire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular învoire învoirea
plural învoiri învoirile
genitiv-dativ singular învoiri învoirii
plural învoiri învoirilor
vocativ singular învoire, învoireo
plural învoirilor