ȚOP interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )

ȚOP interj. 1) (se folosește drept strigăt când cineva face o săritură). 2) (se folosește pentru a exprima o schimbare bruscă de situație sau de atitudine). /Onomat. (Sursa: NODEX )

ȚOP2, țopi, s. m. (Înv.) Zuluf, p. ext. coadă împletită. ♦ Panglică îngustă pe care și-o împletesc fetele la cosițe. – Sas tsop (germ. Zopf). (Sursa: DLRM )

ȚOP1 interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee. (Sursa: DLRM )

țop, țopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la țară. 2. floare artificială purtată la nunți. (Sursa: DAR )

țopi s.m. pl. (reg.) nume dat moților. (Sursa: DAR )

țop interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neașteptată. – Var. țup(a), țopa. Creație expresivă: cf. hop, țuști și REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. țopăi (var. țupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); țopăială, s. f. (săritură; dans); țoapă, s. f. (mitocan, dobitoc); țopîrlă (var. țopîrcă), s. f. (țăran, bădăran); țopîrlan, s. m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης. (Sursa: DER )

țop (-pi), s. m. – 1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moților, care obișnuiesc să-și împletească părul. Germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmației acestui autor, nu are nimic în comun cu țopîrlan, cel puțin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între țop și țoapă. (Sursa: DER )

țop/țop-țóp interj. (Sursa: Ortografic )