ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. (Sursa: DEX '98 )
A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepții, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer (Sursa: NODEX )
ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare]. (Sursa: DN )
abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare) (Sursa: MDN )
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare). (Sursa: DLRM )
ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credință.) (Sursa: Sinonime )
abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. și pl. abjúră (Sursa: Ortografic )
abjúr, a -á v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
abjura   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abjura abjurare abjurat abjurând singular plural
abjură abjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abjur (să) abjur abjuram abjurai abjurasem
a II-a (tu) abjuri (să) abjuri abjurai abjurași abjuraseși
a III-a (el, ea) abjură (să) abjure abjura abjură abjurase
plural I (noi) abjurăm (să) abjurăm abjuram abjurarăm abjuraserăm, abjurasem*
a II-a (voi) abjurați (să) abjurați abjurați abjurarăți abjuraserăți, abjuraseți*
a III-a (ei, ele) abjură (să) abjure abjurau abjurară abjuraseră
* Formă nerecomandată