ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare. (Sursa: DEX '98 )

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare (Sursa: NODEX )

ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare]. (Sursa: DN )

ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare) (Sursa: MDN )

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare). (Sursa: DLRM )

ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși. (Sursa: Sinonime )

ACCEPTÁT adj. 1. v. aprobat. 2. v. admis. 3. admis, recunoscut, (înv.) recept. (O opinie ~.) (Sursa: Sinonime )

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge (Sursa: Antonime )

acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f. (Sursa: DER )

acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte (Sursa: Ortografic )

accept și -éz, a -á v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s' o plătesc la scadență. (Sursa: Scriban )