ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. (Sursa: DEX '98 )

ALOCUȚIÚNE s.f. 1. Discurs ținut ostașilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvântare ocazională scurtă. [Var. alocuție s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio]. (Sursa: DN )

ALOCUȚIÚNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. (< fr. allocution, lat. allocutio) (Sursa: MDN )

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u] – Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis). (Sursa: DLRM )

ALOCUȚIÚNE s. v. discurs. (Sursa: Sinonime )

alocuțiúne s. f. → locuțiune (Sursa: Ortografic )

alocuțiúne f. (lat. allocútio, -ónis. V. locuțiune). Cuvîntare scurtă. – Și -úție. (Sursa: Scriban )

ALOCUȚIÚNE ~i f. Scurtă cuvântare ocazională. [G.-D. alocuțiunii;Sil. -ți-u-] /<fr. allocution, lat. allocutio, ~onis (Sursa: NODEX )