|
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă]. (Sursa: DN )
AMPRENTÁ vb. I. tr. 1. a lua amprentele cuiva. 2. a imprima într-o masă plastică o parte a maxilarului în vederea confecționării unei proteze dentare. II. intr. a marca profund. (după fr. empreindre) (Sursa: MDN )
amprentá vb., ind. prez. 1 sg. amprentéz, 3 sg. și pl. amprenteáză (Sursa: Ortografic )
| amprenta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) amprenta | amprentare | amprentat | amprentând | singular | plural | | amprentează | amprentați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | amprentez | (să) amprentez | amprentam | amprentai | amprentasem | | a II-a (tu) | amprentezi | (să) amprentezi | amprentai | amprentași | amprentaseși | | a III-a (el, ea) | amprentează | (să) amprenteze | amprenta | amprentă | amprentase | | plural | I (noi) | amprentăm | (să) amprentăm | amprentam | amprentarăm | amprentaserăm, amprentasem* | | a II-a (voi) | amprentați | (să) amprentați | amprentați | amprentarăți | amprentaserăți, amprentaseți* | | a III-a (ei, ele) | amprentează | (să) amprenteze | amprentau | amprentară | amprentaseră | * Formă nerecomandată | amprentă substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | amprentă | amprenta | | plural | amprente | amprentele | | genitiv-dativ | singular | amprente | amprentei | | plural | amprente | amprentelor | | vocativ | singular | amprentă, amprento | | plural | amprentelor | |