ANTI- Element de compunere însemnând „împotrivă”, „în contră”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-. (Sursa: DEX '98 )

ANTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „împotriva”, „(în) contra”, „opus”. [< lat. anti, gr. anti]. (Sursa: DN )

ANTI-/ANT- pref. „împotriva”, „(în) contra”, „opus”, „fals”. (< fr. anti-, cf. lat., gr. anti) (Sursa: MDN )

ANTI- Element de compunere însemnând „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unui mare număr de substantive și adjective. – Fr. anti- (< gr.). (Sursa: DLRM )

anti- – Pref. neol., introdus în fr. și provenind din gr. ἀντί „contra.” Se folosește atît cu cuvinte neol. (antialcoolic, antidiluvian, antitanc etc.) cît și, mai rar, cu cuvinte din fondul tradițional (antiromân). În uzul curent s-a confundat uneori cu ante, astfel încît în loc de antecameră, s. f., astăzi se folosește numai anticameră, imitație după fr. antichambre. (Sursa: DER )

ánte- (une-orĭ și ánti-), prefix lat. care înseamnă „înainte”, ca' n: ante-meridian, anti-cipat ș. a. V. post- și pre 2. (Sursa: Scriban )

1) ánti- (d. vgr. anti, contra), prefix care înseamnă „contra” saŭ „nu”, ca anti-pod, anti-spazmodic, anti-patic ș. a. (Sursa: Scriban )

2) ánti-, pref. lat. V. ante. (Sursa: Scriban )