|
ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius]. (Sursa: DN )
ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius) (Sursa: MDN )
arbitrár s. n. (sil. -trar), pl. arbitráruri (Sursa: Ortografic )
| arbitrar (adj.) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | arbitrar | arbitrarul | arbitrară | arbitrara | | plural | arbitrari | arbitrarii | arbitrare | arbitrarele | | genitiv-dativ | singular | arbitrar | arbitrarului | arbitrare | arbitrarei | | plural | arbitrari | arbitrarilor | arbitrare | arbitrarelor | | vocativ | singular | arbitrarule | arbitraro | | plural | arbitrarilor | arbitrarelor | | arbitrar (pl. -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | arbitrar | arbitrarul | | plural | arbitraruri | arbitrarurile | | genitiv-dativ | singular | arbitrar | arbitrarului | | plural | arbitraruri | arbitrarurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |