BINECUVÂNTÁ vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări. (Sursa: Sinonime )

A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema (Sursa: Antonime )

binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează). (Sursa: DER )