BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere). (Sursa: DEX '98 )
BINEFÁCERE ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere (Sursa: NODEX )
BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere). (Sursa: DLRM )
BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj. (Sursa: Sinonime )
binefácere s. f. → facere (Sursa: Ortografic )
binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ. (Sursa: Scriban )
bineface verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) bineface | binefacere | binefăcut | binefăcând | singular | plural | binefă | binefaceți, binefăceți- | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | binefac | (să) binefac | binefăceam | binefăcui | binefăcusem | a II-a (tu) | binefaci | (să) binefaci | binefăceai | binefăcuși | binefăcuseși | a III-a (el, ea) | bineface | (să) binefacă | binefăcea | binefăcu | binefăcuse | plural | I (noi) | binefacem | (să) binefacem | binefăceam | binefăcurăm | binefăcuserăm, binefăcusem* | a II-a (voi) | binefaceți | (să) binefaceți | binefăceați | binefăcurăți | binefăcuserăți, binefăcuseți* | a III-a (ei, ele) | binefac | (să) binefacă | binefăceau | binefăcură | binefăcuseră | * Formă nerecomandată binefacere substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | binefacere | binefacerea | plural | binefaceri | binefacerile | genitiv-dativ | singular | binefaceri | binefacerii | plural | binefaceri | binefacerilor | vocativ | singular | binefacere, binefacereo | plural | binefacerilor |
|