BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). (Sursa: DEX '98 )

BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care pricinuiește mult bine; bun, folositor. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Din bine1 + făcător. (Sursa: DLRM )

BINEFĂCĂTÓR adj., s. 1. adj. favorabil, prielnic, propice, (livr.) benefic, (înv.) părtinitor. (Un efect ~.) 2. s. (înv.) blagonoseț. (El este ~ul meu.) (Sursa: Sinonime )

Binefăcător ≠ răufăcător, nociv, vătămător (Sursa: Antonime )

binefăcătór adj., s. m. → făcător (Sursa: Ortografic )

binefăcătór, -oáre adj. (după lat. benefactor și fr. bienfaiteur). Care face bine, care ajută. Folositor: medicament binefăcător. (Sursa: Scriban )

BINEFĂCĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care face bine; cu efect pozitiv; prielnic; favorabil; propice; benefic. Remediu ~. Climă ~oare. /bine + făcător (Sursa: NODEX )

BINEFĂCĂTÓR2 ~i m. Persoană care a făcut un bine (cuiva); om care a acordat cu generozitate un ajutor (cuiva). ~ul meu. /bine + făcător (Sursa: NODEX )