|
BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj. (Sursa: DEX '98 )
BUHÁI2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj (Sursa: NODEX )
BUHÁI2, buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producând un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai1. (Sursa: DLRM )
BUHÁI s. 1. (BOT.; Listera ovata) (reg.) puța-cocoșului. 2. (TEHN.) cârlig, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ul este un dispozitiv la coasă.) 3. (TEHN.) coinac, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.) 4. (MUZ.) (reg.) șteand, (Transilv.) dubă. (~ul este folosit de colindători.) (Sursa: Sinonime )
buhái (instrument muzical) s. n., pl. buháiuri (Sursa: Ortografic )
| buhai (taur; ~) substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | buhai | buhaiul | | plural | buhai | buhaii | | genitiv-dativ | singular | buhai | buhaiului | | plural | buhai | buhailor | | vocativ | singular | buhaiule | | plural | buhailor | | buhai (instrument; -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | buhai | buhaiul | | plural | buhaie | buhaiele | | genitiv-dativ | singular | buhai | buhaiului | | plural | buhaie | buhaielor | | vocativ | singular | buhaiule | | plural | buhaielor | | buhai (instrument; -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | buhai | buhaiul | | plural | buhaiuri | buhaiurile | | genitiv-dativ | singular | buhai | buhaiului | | plural | buhaiuri | buhaiurilor | | vocativ | singular | buhaiule | | plural | buhaiurilor | | buhăi (1 buhăi) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) buhăi | buhăire | buhăit | buhăind | singular | plural | | buhăie | buhăiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | buhăi | (să) buhăi | buhăiam | buhăii | buhăisem | | a II-a (tu) | buhăi | (să) buhăi | buhăiai | buhăiși | buhăiseși | | a III-a (el, ea) | buhăie | (să) buhăie | buhăia | buhăi | buhăise | | plural | I (noi) | buhăim | (să) buhăim | buhăiam | buhăirăm | buhăiserăm, buhăisem* | | a II-a (voi) | buhăiți | (să) buhăiți | buhăiați | buhăirăți | buhăiserăți, buhăiseți* | | a III-a (ei, ele) | buhăie | (să) buhăie | buhăiau | buhăiră | buhăiseră | * Formă nerecomandată | buhăi (1 buhăiesc) verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) buhăi | buhăire | buhăit | buhăind | singular | plural | | buhăiește | buhăiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | buhăiesc | (să) buhăiesc | buhăiam | buhăii | buhăisem | | a II-a (tu) | buhăiești | (să) buhăiești | buhăiai | buhăiși | buhăiseși | | a III-a (el, ea) | buhăiește | (să) buhăiască | buhăia | buhăi | buhăise | | plural | I (noi) | buhăim | (să) buhăim | buhăiam | buhăirăm | buhăiserăm, buhăisem* | | a II-a (voi) | buhăiți | (să) buhăiți | buhăiați | buhăirăți | buhăiserăți, buhăiseți* | | a III-a (ei, ele) | buhăiesc | (să) buhăiască | buhăiau | buhăiră | buhăiseră | * Formă nerecomandată |