|
bui(e)cí, bui(e)césc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa. (Sursa: DAR )
buiecí/buicí (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecésc/buicésc, imperf. 3 sg. buieceá/buiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buieceáscă/buiceáscă (Sursa: Ortografic )
| buieci verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) buieci | buiecire | buiecit | buiecind | singular | plural | | buiecește | buieciți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | buiecesc | (să) buiecesc | buieceam | buiecii | buiecisem | | a II-a (tu) | buiecești | (să) buiecești | buieceai | buieciși | buieciseși | | a III-a (el, ea) | buiecește | (să) buiecească | buiecea | buieci | buiecise | | plural | I (noi) | buiecim | (să) buiecim | buieceam | buiecirăm | buieciserăm, buiecisem* | | a II-a (voi) | buieciți | (să) buieciți | buieceați | buiecirăți | buieciserăți, buieciseți* | | a III-a (ei, ele) | buiecesc | (să) buiecească | buieceau | buieciră | buieciseră | * Formă nerecomandată | buiecire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | buiecire | buiecirea | | plural | buieciri | buiecirile | | genitiv-dativ | singular | buieciri | buiecirii | | plural | buieciri | buiecirilor | | vocativ | singular | buiecire, buiecireo | | plural | buiecirilor | |