|
BURICÁ, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric. (Sursa: DLRM )
BURICÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca. (Sursa: Sinonime )
2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte). (Sursa: Scriban )
| burica verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) burica | buricare | buricat | buricând | singular | plural | | burică | buricați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | buric | (să) buric | buricam | buricai | buricasem | | a II-a (tu) | burici | (să) burici | buricai | buricași | buricaseși | | a III-a (el, ea) | burică | (să) burice | burica | burică | buricase | | plural | I (noi) | buricăm | (să) buricăm | buricam | buricarăm | buricaserăm, buricasem* | | a II-a (voi) | buricați | (să) buricați | buricați | buricarăți | buricaserăți, buricaseți* | | a III-a (ei, ele) | burică | (să) burice | buricau | buricară | buricaseră | * Formă nerecomandată |