CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik. (Sursa: DEX '98 )

CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime. Calabalâc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik. (Sursa: DLRM )

CALABALÂC s. v. boarfe (pl.). (Sursa: Sinonime )

CALABALÂC s. v. bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot. (Sursa: Sinonime )

calabalâc s. n., pl. calabalâcuri (Sursa: Ortografic )

CALABALÂC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva. /<turc. kalabalik (Sursa: NODEX )

calabalîc (calabalấcuri), s. n. – 1. Cortegiu, alai. – 2. Catrafuse, bagaje. – 3. Zgomot, murmur. – Mr. călăbălîche, megl. calbalǫc. Tc. kalabalik (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 643); cf. ngr. ϰαλαμπαλίϰι sau χαλαμπαλίϰι, bg. kalabalŭk, sb. kalabaluk. Sensurile 1 și 3 par înv. (Sursa: DER )

calabalîc n., pl. urĭ (turc. ghalebelik, pop. kalabalyk, mulțime). Vechĭ. Mulțime, gloată. Azĭ. Fam. Dezordine, zbucĭum, zarvă: nu-mĭ place să văd calabalîc pin [!] casă. Bagaj: cu calabalîcu´n spinare. V. agîrlîc. (Sursa: Scriban )