CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din fr. cassation. (Sursa: DEX '98 )

CASÁȚIE s.f. (În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen. -iei, var. casațiune s.f. / < fr. cassation]. (Sursa: DN )

CASÁȚIE s. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr. cassation) (Sursa: MDN )

CASÁȚIE s. f. (Ieșit din uz, în expr.) Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. – Fr. cassation. (Sursa: DLRM )

casáție (jur.) s. f. (sil. -ți-e), art. casáția (sil. -ți-a), g.-d. art. casáției; pl. casáții (Sursa: Ortografic )

casațiúne f. (fr. cassation. V. casez). Anularea juridică a uneĭ deciziunĭ orĭ procedurĭ. Curte de casațiune, curte supremă care verifică dacă formele proceduriĭ aŭ fost exact urmate. (Cea din Bucureștĭ a fost înființată la 1861). – Ob. -áție. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
casație   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular casație casația
plural
genitiv-dativ singular casații casației
plural
vocativ singular casație, casațio
plural