CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean. (Sursa: DEX '98 )

CETĂȚEÁN ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. 1) Persoană care face parte din populația stabilă a unui stat, având toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege. ~ cu drepturi egale. 2) fam. Persoană considerată ca unitate particulară distinctă față de alte persoane; individ; ins. /cetate + suf. ~ean (Sursa: NODEX )

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. ♦ (La vocativ) Cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Din cetate + suf. -ean. (Sursa: DLRM )

CETĂȚEÁN s. (JUR.) supus. (~ al unui stat.) (Sursa: Sinonime )

CETĂȚEÁN s. v. orășean, târgoveț. (Sursa: Sinonime )

cetățeán s. m., voc. cetățéne; pl. cetățéni (Sursa: Ortografic )

cetățeán, -că s., pl. enĭ, ence (d. cetate = oraș). Vechĭ. Orășean, orășeancă. Azĭ. Care are drepturĭ civile și politice: cetățean românesc (fals român). (Sursa: Scriban )