CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică. (Sursa: DEX '98 )

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plângătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăí vb. IV] – Onomatopee. (Sursa: DLRM )

CHELĂLĂÍ vb. v. schelălăi. (Sursa: Sinonime )

chelălăí (-ăésc, -ít), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă. (Sursa: DER )

chelălăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăiá (Sursa: Ortografic )

A CHELĂLĂÍ ~iéște intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite și tânguitoare; a scheuna. 2) fig. pop. (mai ales despre copii) A plânge cu sunete dese. [Sil. -lă-i] /Onomat. (Sursa: NODEX )

chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ [!]. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc. (Sursa: Scriban )