CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică. (Sursa: DEX '98 )
CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A insista cu vorba pe lângă cineva; a plictisi. 2. Intranz. A tuși sec. – Onomatopee. (Sursa: DLRM )
CHIHĂÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, plictisi, sâcâi, supăra. (Sursa: Sinonime )
chihăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse). (Sursa: DER )
chihăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chihăiáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
chihăi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chihăi chihăire chihăit chihăind singular plural
chihăiește chihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chihăiesc (să) chihăiesc chihăiam chihăii chihăisem
a II-a (tu) chihăiești (să) chihăiești chihăiai chihăiși chihăiseși
a III-a (el, ea) chihăiește (să) chihăiască chihăia chihăi chihăise
plural I (noi) chihăim (să) chihăim chihăiam chihăirăm chihăiserăm, chihăisem*
a II-a (voi) chihăiți (să) chihăiți chihăiați chihăirăți chihăiserăți, chihăiseți*
a III-a (ei, ele) chihăiesc (să) chihăiască chihăiau chihăiră chihăiseră
* Formă nerecomandată