|
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer. (Sursa: DEX '98 )
CIANURÁ vb. I. tr. A efectua operația de cianurare. [< fr. cyanurer]. (Sursa: DN )
CIANURÁ vb. tr. a efectua cianurare. (< fr. cyanurer) (Sursa: MDN )
cianurá vb., ind. prez. 1 sg. cianuréz, 3 sg. și pl. cianureáză (Sursa: Ortografic )
| cianura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) cianura | cianurare | cianurat | cianurând | singular | plural | | cianurează | cianurați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | cianurez | (să) cianurez | cianuram | cianurai | cianurasem | | a II-a (tu) | cianurezi | (să) cianurezi | cianurai | cianurași | cianuraseși | | a III-a (el, ea) | cianurează | (să) cianureze | cianura | cianură | cianurase | | plural | I (noi) | cianurăm | (să) cianurăm | cianuram | cianurarăm | cianuraserăm, cianurasem* | | a II-a (voi) | cianurați | (să) cianurați | cianurați | cianurarăți | cianuraserăți, cianuraseți* | | a III-a (ei, ele) | cianurează | (să) cianureze | cianurau | cianurară | cianuraseră | * Formă nerecomandată | cianură substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | cianură | cianura | | plural | cianuri | cianurile | | genitiv-dativ | singular | cianuri | cianurii | | plural | cianuri | cianurilor | | vocativ | singular | cianură, cianuro | | plural | cianurilor | |