CIREÁȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireși] – Din lat. ceresia (= cerasea). (Sursa: DEX '98 )

CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Cerasus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). (Sursa: DEX '98 )

CIRÉȘ ~i m. Pom fructifer cu frunze ovale și flori albe, cultivat pentru fructele sale mici, cărnoase și pentru lemnul care este folosit în industria mobilei. /<lat. ceresius (Sursa: NODEX )

CIREAȘA-EVRÉULUI s. v. gogoașă, păpălău. (Sursa: Sinonime )

CIREAȘA-LÚPULUI s. v. beladonă, mătrăgună. (Sursa: Sinonime )

CIRÉȘ s. (BOT.) cireș-de-Bărăgan (Prunus fructicosa) = vișinel, cireș-pitic, vișin-sălbatic; cireș-pitic v. cireș-de-Bărăgan. (Sursa: Sinonime )

cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682). (Sursa: DER )

ciréș s. m., pl. ciréși (Sursa: Ortografic )

cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte [!] de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare. (Sursa: Scriban )

ciréș m. (d. cireșă saŭ d. lat. ceresius îld. ceráseus, din cérasus, cireșă, cireș; it. ciriegio și ciliegio, sp. cerezo). Un pom rozaceŭ care face niște bobițe roșiĭ foarte gustoase. Cireș amar, cireș care face cireșe amare. Fig. A te uĭta ca la un cireș copt, a te uĭta cu mare poftă. V. vișin. (Sursa: Scriban )

CIRÉȘ (lat. *ceresius) s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, înalt de 8-12 m, cu trunchiul brun-cenușiu, frunze alungit-ovale și flori albe (Cerasus avium). Lemnul este folosit în industria mobilei. (Sursa: DE )

CIREȘU 1. Com. în jud. Brăila, pe Călmățui; 3.479 loc. (1991). 2. Com. în jud. Mehedinți; 936 loc. (1991). (Sursa: DE )