CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )
A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
ciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă (Sursa: Ortografic )
1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin [!] cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697). (Sursa: Scriban )
2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc. (Sursa: Scriban )
Declinări/Conjugări
ciurui (1 ciuruiesc)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciurui ciuruire ciuruit ciuruind singular plural
ciuruiește ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciuruiesc (să) ciuruiesc ciuruiam ciuruii ciuruisem
a II-a (tu) ciuruiești (să) ciuruiești ciuruiai ciuruiși ciuruiseși
a III-a (el, ea) ciuruiește (să) ciuruiască ciuruia ciurui ciuruise
plural I (noi) ciuruim (să) ciuruim ciuruiam ciuruirăm ciuruiserăm, ciuruisem*
a II-a (voi) ciuruiți (să) ciuruiți ciuruiați ciuruirăți ciuruiserăți, ciuruiseți*
a III-a (ei, ele) ciuruiesc (să) ciuruiască ciuruiau ciuruiră ciuruiseră
* Formă nerecomandată