|
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. (Sursa: DEX '98 )
CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer]. (Sursa: DN )
CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer) (Sursa: MDN )
clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigăt, vuiet), din lat. clamor. (Sursa: DER )
clamá vb., ind. prez. 1 sg. claméz, 3 sg. și pl. clameáză (Sursa: Ortografic )
| clama verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) clama | clamare | clamat | clamând | singular | plural | | clamează | clamați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | clamez | (să) clamez | clamam | clamai | clamasem | | a II-a (tu) | clamezi | (să) clamezi | clamai | clamași | clamaseși | | a III-a (el, ea) | clamează | (să) clameze | clama | clamă | clamase | | plural | I (noi) | clamăm | (să) clamăm | clamam | clamarăm | clamaserăm, clamasem* | | a II-a (voi) | clamați | (să) clamați | clamați | clamarăți | clamaserăți, clamaseți* | | a III-a (ei, ele) | clamează | (să) clameze | clamau | clamară | clamaseră | * Formă nerecomandată | clamă substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | clamă | clama | | plural | clame | clamele | | genitiv-dativ | singular | clame | clamei | | plural | clame | clamelor | | vocativ | singular | clamă, clamo | | plural | clamelor | |