« Back
CLAMÁRE, clamări, s. f. Faptul de a clama. – V. clama. (Sursa: DEX '98 )
CLAMÁRE s.f. Acțiunea de a clama. [< clama]. (Sursa: DN )
clamáre s. f., g.-d. art. clamării; pl. clamări (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
clama   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clama clamare clamat clamând singular plural
clamează clamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clamez (să) clamez clamam clamai clamasem
a II-a (tu) clamezi (să) clamezi clamai clamași clamaseși
a III-a (el, ea) clamează (să) clameze clama clamă clamase
plural I (noi) clamăm (să) clamăm clamam clamarăm clamaserăm, clamasem*
a II-a (voi) clamați (să) clamați clamați clamarăți clamaserăți, clamaseți*
a III-a (ei, ele) clamează (să) clameze clamau clamară clamaseră
* Formă nerecomandată

clamare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clamare clamarea
plural clamări clamările
genitiv-dativ singular clamări clamării
plural clamări clamărilor
vocativ singular clamare, clamareo
plural clamărilor