CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un tratat, într-un contract etc. [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. (Sursa: DEX '98 )

CLÁUZĂ s.f. Dispoziție, articol special al unei convenții, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause]. (Sursa: DN )

CLÁUZĂ s. f. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc. ♦ ~ a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state. (< lat. clausa, fr. clause) (Sursa: MDN )

CLÁUZĂ s. (JUR.) condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.) (Sursa: Sinonime )

cláuză (cláuze), s. f. – Dispoziție prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause. – Der. clausulă, s. f. (Sursa: DER )

cláuză s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze (Sursa: Ortografic )

cláuză f., pl. e (mlat. clausa, dim. cláusula, articul [!], dispozițiune, d. cláudere, clausum, a închide. V. închid). Dispozițiune particulară a unuĭ act, a unuĭ contract ș. a. (Sursa: Scriban )

CLÁUZĂ ~e f. Dispoziție (specială) prevăzută într-un act juridic. ◊ ~a națiunii celei mai favorizate clauză prin care, într-un acord internațional, părțile contractante se angajează să-și acorde reciproc condiții și înlesniri economice echivalente celor pe care le-au acordat sau le vor acorda oricărui alt stat. [G.-D. clauzei; Sil. cla-u-] /<fr. clause, lat. clausa (Sursa: NODEX )

CLÁUZĂ (‹ fr., lat. m.) s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (contract, tratat). ♦ C. penală = c. prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (obișnuit o anumită sumă de bani). ◊ C.-aur = c. prin care se precizează că plata unei mărfi sau rambursarea unui credit se va efectua în aur (c.-aur în lingouri) sau în valută (c.-aur în valută). ◊ C. valutară = prevedere expresă inserată în contractele economice, în acordurile de credit sau de plăți între state, prin care prețul se poate stabili sub una din următoarele forme: a) exprimarea prețului într-o valută considerată stabilă (forte), alta decît aceea a decontării și care la data plății se va fi raportat la valuta prețului, înlăturîndu-se astfel oscilațiile valutei în care se face plata; b) exprimarea prețului și a modalității de decontare în aceeași valută, cu mențiunea că prețul de decontare se modifică în proporția în care se schimbă cursul valutei de tranzacție, față de o terță valută considerată forte și prevăzută în contract. ◊ C. la ordin = c. a unui efect de comerț care permite transmiterea dreptului de creanță prin andosare (conține în mod necesar „la ordin”). ◊ Clauza națiunii celei mai favorizate = c., prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat, de exemplu în relațiile de credit, financiare, bilaterale de licență de import și export, aceleași avantaje și privilegii pe care le-a acordat ori le va acorda oricărui alt stat. (Sursa: DE )