CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș. (Sursa: DEX '98 )
CLOCOTÍȘ2 n. v. CLOCOT. /clocot + suf. ~iș (Sursa: NODEX )
clocotíș (clocot) s. n., pl. clocotíșuri (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
clocotiș (clocot; -uri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clocotiș clocotișul
plural clocotișuri clocotișurile
genitiv-dativ singular clocotiș clocotișului
plural clocotișuri clocotișurilor
vocativ singular —
plural —