|
COCÓȘI s. pl. v. floricele. (Sursa: Sinonime )
cocoșí vb. IV (reg.) 1. (despre cocoși) a călca (găina). 2. (refl. fig.) a se îngâmfa, a se umfla în pene. 3. (refl. fig.) a se supăra, a se rățoi, a amenința cu bătaia pe cineva. (Sursa: DAR )
2) cocoșésc (mă) v. refl. Rar. Mă rățoĭesc. (Sursa: Scriban )
| cocoș substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | cocoș | cocoșul | | plural | cocoși | cocoșii | | genitiv-dativ | singular | cocoș | cocoșului | | plural | cocoși | cocoșilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | cocoși verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) cocoși | cocoșire | cocoșit | cocoșind | singular | plural | | cocoșește | cocoșiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | cocoșesc | (să) cocoșesc | cocoșeam | cocoșii | cocoșisem | | a II-a (tu) | cocoșești | (să) cocoșești | cocoșeai | cocoșiși | cocoșiseși | | a III-a (el, ea) | cocoșește | (să) cocoșească | cocoșea | cocoși | cocoșise | | plural | I (noi) | cocoșim | (să) cocoșim | cocoșeam | cocoșirăm | cocoșiserăm, cocoșisem* | | a II-a (voi) | cocoșiți | (să) cocoșiți | cocoșeați | cocoșirăți | cocoșiserăți, cocoșiseți* | | a III-a (ei, ele) | cocoșesc | (să) cocoșească | cocoșeau | cocoșiră | cocoșiseră | * Formă nerecomandată |