|
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. (Sursa: DEX '98 )
COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis (Sursa: NODEX )
COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis]. (Sursa: DN )
COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis) (Sursa: MDN )
COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.) (Sursa: Sinonime )
compromís s. n., pl. compromísuri (Sursa: Ortografic )
compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune). (Sursa: Scriban )
| compromis (pl. -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | compromis | compromisul | | plural | compromisuri | compromisurile | | genitiv-dativ | singular | compromis | compromisului | | plural | compromisuri | compromisurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | compromis (adj.) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | compromis | compromisul | compromisă | compromisa | | plural | compromiși | compromișii | compromise | compromisele | | genitiv-dativ | singular | compromis | compromisului | compromise | compromisei | | plural | compromiși | compromișilor | compromise | compromiselor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | compromite verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) compromite | compromitere | compromis | compromițând | singular | plural | | compromite | compromiteți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | compromit | (să) compromit | compromiteam | compromisei | compromisesem | | a II-a (tu) | compromiți | (să) compromiți | compromiteai | compromiseși | compromiseseși | | a III-a (el, ea) | compromite | (să) compromită | compromitea | compromise | compromisese | | plural | I (noi) | compromitem | (să) compromitem | compromiteam | compromiserăm | compromiseserăm, compromisesem* | | a II-a (voi) | compromiteți | (să) compromiteți | compromiteați | compromiserăți | compromiseserăți, compromiseseți* | | a III-a (ei, ele) | compromit | (să) compromită | compromiteau | compromiseră | compromiseseră | * Formă nerecomandată |