|
CONCERTÁT, -Ă adj. stabilit, hotărât împreună cu alții; care rezultă dintr-o înțelegere, convenit. (<fr. concerté, it. concertato) (Sursa: MDN )
concertát adj. m., pl. concertáți; f. sg. concertátă, pl. concertáte (Sursa: Ortografic )
| concerta verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) concerta | concertare | concertat | concertând | singular | plural | | concertează | concertați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | concertez | (să) concertez | concertam | concertai | concertasem | | a II-a (tu) | concertezi | (să) concertezi | concertai | concertași | concertaseși | | a III-a (el, ea) | concertează | (să) concerteze | concerta | concertă | concertase | | plural | I (noi) | concertăm | (să) concertăm | concertam | concertarăm | concertaserăm, concertasem* | | a II-a (voi) | concertați | (să) concertați | concertați | concertarăți | concertaserăți, concertaseți* | | a III-a (ei, ele) | concertează | (să) concerteze | concertau | concertară | concertaseră | * Formă nerecomandată | concertat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | concertat | concertatul | concertată | concertata | | plural | concertați | concertații | concertate | concertatele | | genitiv-dativ | singular | concertat | concertatului | concertate | concertatei | | plural | concertați | concertaților | concertate | concertatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |