|
CONFIRMÁT adj. 1. (JUR.) consacrat, consfințit, întărit, ratificat, sancționat, validat. (Măsură, lege ~.) 2. v. dovedit. (Sursa: Sinonime )
Confirmat ≠ infirmat (Sursa: Antonime )
| confirma verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) confirma | confirmare | confirmat | confirmând | singular | plural | | confirmă | confirmați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | confirm | (să) confirm | confirmam | confirmai | confirmasem | | a II-a (tu) | confirmi | (să) confirmi | confirmai | confirmași | confirmaseși | | a III-a (el, ea) | confirmă | (să) confirme | confirma | confirmă | confirmase | | plural | I (noi) | confirmăm | (să) confirmăm | confirmam | confirmarăm | confirmaserăm, confirmasem* | | a II-a (voi) | confirmați | (să) confirmați | confirmați | confirmarăți | confirmaserăți, confirmaseți* | | a III-a (ei, ele) | confirmă | (să) confirme | confirmau | confirmară | confirmaseră | * Formă nerecomandată | confirmat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | confirmat | confirmatul | confirmată | confirmata | | plural | confirmați | confirmații | confirmate | confirmatele | | genitiv-dativ | singular | confirmat | confirmatului | confirmate | confirmatei | | plural | confirmați | confirmaților | confirmate | confirmatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |