CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Din fr. contradiction, lat. contradictio. (Sursa: DEX '98 )

CONTRADÍCȚIE s.f. 1. Categorie filozofică care reflectă raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. ◊ (Log.) Raport de contradicție = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând însă nedeterminat; în contradicție (cu...) = în opoziție, în dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (între idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradicțiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction]. (Sursa: DN )

CONTRADÍCȚIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. ♦ (log.) raport de ~ = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziție, în dezacord (cu)... 2. nepotrivire între idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio) (Sursa: MDN )

CONTRADÍCȚIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruență. (E o ~ în ceea ce spui.) (Sursa: Sinonime )

contradícție s. f. (sil. -ți-e), art. contradícția (sil. -ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )

CONTRADÍCȚIE ~i f. 1) Situație dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relație dintre obiectele și fenomenele din natură și societate constând în existența unor opoziții reciproce. 3) Lipsă de armonie; caracter opus. [Art. contradicția; G.-D. contradicției; Sil. -ți-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis (Sursa: NODEX )

contradicțiúne f. (lat. contradíctio, -ónis). Contrazicere. – Și -ícție. (Sursa: Scriban )