|
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. (Sursa: DEX '98 )
CONTRARIÉRE s.f. Acțiunea de a contraria. [Pron. -ri-e-. / < contraria]. (Sursa: DN )
contrariére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri (Sursa: Ortografic )
| contraria verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) contraria | contrariere | contrariat | contrariind | singular | plural | | contrariază | contrariați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | contrariez | (să) contrariez | contrariam | contrariai | contrariasem | | a II-a (tu) | contrariezi | (să) contrariezi | contrariai | contrariași | contrariaseși | | a III-a (el, ea) | contrariază | (să) contrarieze | contraria | contrarie | contrariase | | plural | I (noi) | contrariem | (să) contrariem | contrariam | contrariarăm | contrariaserăm, contrariasem* | | a II-a (voi) | contrariați | (să) contrariați | contrariați | contrariarăți | contrariaserăți, contrariaseți* | | a III-a (ei, ele) | contrariază | (să) contrarieze | contrariau | contrariară | contrariaseră | * Formă nerecomandată | contrariere substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | contrariere | contrarierea | | plural | contrarieri | contrarierile | | genitiv-dativ | singular | contrarieri | contrarierii | | plural | contrarieri | contrarierilor | | vocativ | singular | contrariere, contrariereo | | plural | contrarierilor | |