|
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. (Sursa: DEX '98 )
CONTRAZÍCERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice]. (Sursa: DN )
CONTRAZÍCERE s. 1. v. contradicție. 2. (pop.) încontrare. (A avut o ~ cu ...) (Sursa: Sinonime )
contrazícere s. f. → zicere (Sursa: Ortografic )
contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar. (Sursa: Scriban )
| contrazice verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) contrazice | contrazicere | contrazis | contrazicând | singular | plural | | contrazi, contrazice | contraziceți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | contrazic | (să) contrazic | contraziceam | contrazisei | contrazisesem | | a II-a (tu) | contrazici | (să) contrazici | contraziceai | contraziseși | contraziseseși | | a III-a (el, ea) | contrazice | (să) contrazică | contrazicea | contrazise | contrazisese | | plural | I (noi) | contrazicem | (să) contrazicem | contraziceam | contraziserăm | contraziseserăm, contrazisesem* | | a II-a (voi) | contraziceți | (să) contraziceți | contraziceați | contraziserăți | contraziseserăți, contraziseseți* | | a III-a (ei, ele) | contrazic | (să) contrazică | contraziceau | contraziseră | contraziseseră | * Formă nerecomandată | contrazicere substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | contrazicere | contrazicerea | | plural | contraziceri | contrazicerile | | genitiv-dativ | singular | contraziceri | contrazicerii | | plural | contraziceri | contrazicerilor | | vocativ | singular | contrazicere, contrazicereo | | plural | contrazicerilor | |