COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. (Sursa: DEX '98 )
COOPTÁRE s.f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; (spec.) mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. prin voința celorlalți membri ai acestora. [Pron. co-op-. / < coopta]. (Sursa: DN )
COOPTÁRE s. primire. (~ cuiva în asociație.) (Sursa: Sinonime )
cooptáre s. f. (sil. co-op-) → optare (Sursa: Ortografic )
cooptațiúne f. (lat. cooptátio, -ónis). Admitere extraordinară fără formalitățĭ într´un corp. – Și -áție și -áre. (Sursa: Scriban )
coopta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) coopta | cooptare | cooptat | cooptând | singular | plural | cooptează | cooptați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | cooptez | (să) cooptez | cooptam | cooptai | cooptasem | a II-a (tu) | cooptezi | (să) cooptezi | cooptai | cooptași | cooptaseși | a III-a (el, ea) | cooptează | (să) coopteze | coopta | cooptă | cooptase | plural | I (noi) | cooptăm | (să) cooptăm | cooptam | cooptarăm | cooptaserăm, cooptasem* | a II-a (voi) | cooptați | (să) cooptați | cooptați | cooptarăți | cooptaserăți, cooptaseți* | a III-a (ei, ele) | cooptează | (să) coopteze | cooptau | cooptară | cooptaseră | * Formă nerecomandată cooptare substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | cooptare | cooptarea | plural | cooptări | cooptările | genitiv-dativ | singular | cooptări | cooptării | plural | cooptări | cooptărilor | vocativ | singular | cooptare, cooptareo | plural | cooptărilor |
|