|
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. (Sursa: DEX '98 )
CORECTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare, corecție. [< corecta]. (Sursa: DN )
CORECTÁRE s. 1. corijare, îndreptare, rectificare, (rar) rectificație. (~ a unor erori.) 2. corijare, îmbunătățire, îndreptare, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. v. regularizare. (Sursa: Sinonime )
corectáre s. f., g.-d. art. corectării; pl. corectări (Sursa: Ortografic )
| corecta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) corecta | corectare | corectat | corectând | singular | plural | | corectează | corectați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | corectez | (să) corectez | corectam | corectai | corectasem | | a II-a (tu) | corectezi | (să) corectezi | corectai | corectași | corectaseși | | a III-a (el, ea) | corectează | (să) corecteze | corecta | corectă | corectase | | plural | I (noi) | corectăm | (să) corectăm | corectam | corectarăm | corectaserăm, corectasem* | | a II-a (voi) | corectați | (să) corectați | corectați | corectarăți | corectaserăți, corectaseți* | | a III-a (ei, ele) | corectează | (să) corecteze | corectau | corectară | corectaseră | * Formă nerecomandată | corectare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | corectare | corectarea | | plural | corectări | corectările | | genitiv-dativ | singular | corectări | corectării | | plural | corectări | corectărilor | | vocativ | singular | corectare, corectareo | | plural | corectărilor | |