crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne (Sursa: DOOM 2 )
CRĂNȚĂNÍ vb. v. ronțăi. (Sursa: Sinonime )
Declinări/Conjugări
crănțăni (1 crănțăn)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crănțăni crănțănire crănțănit crănțănind singular plural
crănțăne crănțăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crănțăn (să) crănțăn crănțăneam crănțănii crănțănisem
a II-a (tu) crănțăni (să) crănțăni crănțăneai crănțăniși crănțăniseși
a III-a (el, ea) crănțăne (să) crănțăne crănțănea crănțăni crănțănise
plural I (noi) crănțănim (să) crănțănim crănțăneam crănțănirăm crănțăniserăm, crănțănisem*
a II-a (voi) crănțăniți (să) crănțăniți crănțăneați crănțănirăți crănțăniserăți, crănțăniseți*
a III-a (ei, ele) crănțăne (să) crănțăne crănțăneau crănțăniră crănțăniseră
* Formă nerecomandată