CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. – Cranț + suf. -ăni. (Sursa: DEX '98 )
A CRĂNȚĂNÍ ~ésc intranz. A produce un sunet caracteristic fărâmițând cu dinții ceva tare și uscat. /cranț + suf. ~ăni (Sursa: NODEX )
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne (Sursa: DOOM 2 )
CRĂNȚĂNÍ vb. v. ronțăi. (Sursa: Sinonime )
crănțăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. crănțăneáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
crănțăni (1 crănțănesc)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crănțăni crănțănire crănțănit crănțănind singular plural
crănțănește crănțăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crănțănesc (să) crănțănesc crănțăneam crănțănii crănțănisem
a II-a (tu) crănțănești (să) crănțănești crănțăneai crănțăniși crănțăniseși
a III-a (el, ea) crănțănește (să) crănțănească crănțănea crănțăni crănțănise
plural I (noi) crănțănim (să) crănțănim crănțăneam crănțănirăm crănțăniserăm, crănțănisem*
a II-a (voi) crănțăniți (să) crănțăniți crănțăneați crănțănirăți crănțăniserăți, crănțăniseți*
a III-a (ei, ele) crănțănesc (să) crănțănească crănțăneau crănțăniră crănțăniseră
* Formă nerecomandată