|
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. (Sursa: DEX '98 )
A SE CUMETRÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni cumătru (unul cu altul). /Din cumătru (Sursa: NODEX )
cumetrí vb. (sil. -tri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumetrésc, imperf. 3 sg. cumetreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumetreáscă (Sursa: Ortografic )
| cumătru substantiv masculin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | cumătru | cumătrul | | plural | cumetri | cumetrii | | genitiv-dativ | singular | cumătru | cumătrului | | plural | cumetri | cumetrilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | cumetri verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) cumetri | cumetrire | cumetrit | cumetrind | singular | plural | | cumetrește | cumetriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | cumetresc | (să) cumetresc | cumetream | cumetrii | cumetrisem | | a II-a (tu) | cumetrești | (să) cumetrești | cumetreai | cumetriși | cumetriseși | | a III-a (el, ea) | cumetrește | (să) cumetrească | cumetrea | cumetri | cumetrise | | plural | I (noi) | cumetrim | (să) cumetrim | cumetream | cumetrirăm | cumetriserăm, cumetrisem* | | a II-a (voi) | cumetriți | (să) cumetriți | cumetreați | cumetrirăți | cumetriserăți, cumetriseți* | | a III-a (ei, ele) | cumetresc | (să) cumetrească | cumetreau | cumetriră | cumetriseră | * Formă nerecomandată |