CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical constând din aplicarea metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. (Sursa: DEX '98 )

CÚRĂ s.f. Tratament (îndelungat) al unei boli prin băi, regim etc. [< fr. cure, cf. it., lat. cura – îngrijire]. (Sursa: DN )

CÚRĂ s. f. tratament al unei boli prin băi, regim etc. (< fr. cure, lat. cura) (Sursa: MDN )

cúră (-ri), s. f. – Tratament medical. Fr. cure. – Der. cura, vb. (a îngriji), puțin folosit; curarisi, vb. (a îngriji), cu suf. -isi; curabil, adj. (vindecabil); incurabil, adj. (incurabil); curativ, adj. (care vindecă); curator, s. m. (persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgînd din curatelă); curatelă, s. f., din fr. (Sursa: DER )

cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre (Sursa: Ortografic )

CURÁ1, curéz, vb. I. Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren. (Sursa: DEX '98 )

CURÁ2, curéz, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”. (Sursa: DEX '98 )

A CURÁ ~éz tranz. (bolnavi, maladii) A supune unei cure; a trata printr-un regim curativ. /<germ. kurieren (Sursa: NODEX )

CÚRĂ ~e f. Tratament medical constând din folosirea unor metode terapeutice. /<fr. cure, lat. cura (Sursa: NODEX )

CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji]. (Sursa: DN )

CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare) (Sursa: MDN )

CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăța, defrișa, despăduri, dezghioca, dezvinovăți, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta. (Sursa: Sinonime )

curá (-r, -át), vb. – 1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a s*****i. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; m*********e); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; m*********e; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină. (Sursa: DER )

curá (a curăța știuleții) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cureáză/cúră (Sursa: Ortografic )

curá (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cureáză (Sursa: Ortografic )

ATRA CURA (lat.) grija neagră – Horațiu, „Ode”, III, 1, 40: „Post equitem sedet atra cura” („În spatele călărețului stă grija neagră”). Pe drumul vieții, moartea îl însoțește permanent oe om. V. și Il vivere è un correre alla morte. (Sursa: DE )

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17. (Sursa: DE )

CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM! (Sursa: DE )

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi. (Sursa: DE )