|
CURĂȚÁRE, curățări, s. f. Acțiunea de a (se) curăța și rezultatul ei. [Var.: curățíre s. f.] – V. curăța. (Sursa: DEX '98 )
CURĂȚÁRE s. 1. eliminare, îndepărtare, înlăturare, scoatere. (~ murdăriei de pe haine.) 2. v. ștergere. 3. (TEHN.) purificare, (rar) purificație. (~ metalului.) (Sursa: Sinonime )
curățáre s. f., g.-d. art. curățării; pl. curățări (Sursa: Ortografic )
| curăța verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) curăța | curățare | curățat | curățând | singular | plural | | curăță | curățați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | curăț | (să) curăț | curățam | curățai | curățasem | | a II-a (tu) | cureți | (să) cureți | curățai | curățași | curățaseși | | a III-a (el, ea) | curăță | (să) curețe | curăța | curăță | curățase | | plural | I (noi) | curățăm | (să) curățăm | curățam | curățarăm | curățaserăm, curățasem* | | a II-a (voi) | curățați | (să) curățați | curățați | curățarăți | curățaserăți, curățaseți* | | a III-a (ei, ele) | curăță | (să) curețe | curățau | curățară | curățaseră | * Formă nerecomandată | curățare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | curățare | curățarea | | plural | curățări | curățările | | genitiv-dativ | singular | curățări | curățării | | plural | curățări | curățărilor | | vocativ | singular | curățare, curățareo | | plural | curățărilor | |