|
DĂRÂMÁT, -Ă, dărâmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat; ruinat; fig. nimicit, distrus. 2. (Despre copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte. [Var.: (reg.) dărmát, -ă adj.] – V. dărâma. (Sursa: DEX '98 )
DĂRÂMÁT adj. 1. v. demolat. 2. dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hâit. (O veche construcție ~.) (Sursa: Sinonime )
DĂRÂMÁT s. v. prăbușire. (Sursa: Sinonime )
| dărâma verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dărâma | dărâmare | dărâmat | dărâmând | singular | plural | | dărâmă | dărâmați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dărâm | (să) dărâm | dărâmam | dărâmai | dărâmasem | | a II-a (tu) | dărâmi | (să) dărâmi | dărâmai | dărâmași | dărâmaseși | | a III-a (el, ea) | dărâmă | (să) dărâme | dărâma | dărâmă | dărâmase | | plural | I (noi) | dărâmăm | (să) dărâmăm | dărâmam | dărâmarăm | dărâmaserăm, dărâmasem* | | a II-a (voi) | dărâmați | (să) dărâmați | dărâmați | dărâmarăți | dărâmaserăți, dărâmaseți* | | a III-a (ei, ele) | dărâmă | (să) dărâme | dărâmau | dărâmară | dărâmaseră | * Formă nerecomandată | dărâmat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dărâmat | dărâmatul | dărâmată | dărâmata | | plural | dărâmați | dărâmații | dărâmate | dărâmatele | | genitiv-dativ | singular | dărâmat | dărâmatului | dărâmate | dărâmatei | | plural | dărâmați | dărâmaților | dărâmate | dărâmatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |