DECÉNȚĂ s. f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decens. (Sursa: DEX '98 )

DECÉNȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia (Sursa: NODEX )

DECÉNȚĂ s.f. Bună-cuviință; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia]. (Sursa: DN )

DECÉNȚĂ s. f. respect pentru bunele moravuri; bună-cuviință; pudoare. (< fr. décence, lat. decentia) (Sursa: MDN )

DECÉNȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință. (Sursa: Sinonime )

Decență ≠ indecență (Sursa: Antonime )

decénță s. f., g.-d. art. decénței (Sursa: Ortografic )

decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință. (Sursa: Scriban )