DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. (Sursa: DEX '98 )

DECLINÁȚIE s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cerească. ◊ Declinație magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. [Var. declinațiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. déclinaison, it. declinazione]. (Sursa: DN )

DECLINÁȚIE s. f. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial. ♦ ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. (< fr. déclination, lat. declinatio) (Sursa: MDN )

DECLINÁȚIE s. v. declinare. (Sursa: Sinonime )

declináție s. f. (sil. -cli-, -ți-e), art. declináția (sil. -ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )

DECLINÁȚIE ~i f. astr. Coordonată exprimată prin mărimea unghiului format de ecuatorul ceresc cu raza imaginară care duce spre un astru sau spre un punct de pe bolta cerească. ◊ ~ magnetică unghi format de meridianul magnetic al unui loc și de meridianul geografic. [Art. declinația; G.-D. declinației; Sil. -ți-e] /<fr. declination, lat. declinatio, ~onis (Sursa: NODEX )

declinațiúne f. (lat. declinátio, -ónis). Gram. Șir de forme numite cazurĭ pin care trec, în unele limbĭ, cuvintele declinabile. Astr. Depărtarea uneĭ stele de ecŭatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est orĭ la vest în raport cu meridiana. – Și -ație și (în gram.) maĭ des -áre. (Sursa: Scriban )